Securitatea europeană între autonomie strategică și o nouă viziune pentru NATO

Dezbaterea organizată de Grupul pentru Dialog Social despre războiul ruso-ucrainean, politica Rusiei în străinătatea apropiată și politica de securitate și apărare a Rusiei în regiunea Mării Negre va avea loc miercuri, 23 martie, ora 19.00, în format online.

Descriere

În primul rând, deplasarea centrului de greutate al sistemului internațional spre spațiul Indo-Pacific unde intenția declarată a Chinei de a deveni puterea dominantă a determinat și reorientarea priorităților strategice ale Statelor Unite ale Americii spre această regiune. De câțiva ani, Washingtonul operează într-o logică de tipul „China-first, Russia second”.

De asemenea, securitatea europeană este afectată și de emergența unor puteri revizioniste, în primul rând Rusia care a reușit, în urma anexării Crimeii și a intervenției din Siria să își consolideze influența în Mediterana Orientala și chiar să și-o proiecteze spre Magreb și banda sahelo-sahariană, cu consecințe asupra flancului sudic al Uniunii Europene și NATO. Însă proiecte similare de extindere a influenței geopolitice sunt uneori asumate de puteri ale comunității transatlantice, precum Turcia, care încearcă să-și construiască propriul spațiu post-imperial cu riscul de a intra în coliziune cu interesele unor aliați din NATO.

Brexitul a adus o provocare suplimentară securității europene prin redimensionarea intereselor strategice ale Londrei, inclusiv prin reorientarea sa spre spațiul Indo-Pacific. Mișcările recente precum coagularea AUKUS (un pact trilateral de securitate reunind Australia, Marea Britanie și Statele Unite) dar și turneul Indo-Pacific al grupului naval asamblat în jurul portavionului de ultimă generație de 65.000 de tone, HMS Queen Elizabeth, dotat cu celebrele F-35, fac parte din coregrafia de afirmare a „Britaniei Globale” (Global Britain).

Alături de aceste fenomene externe, securitatea europeană este afectată de dinamici interne care se traduc prin clivajele tot mai pronunțate între unele state din vest, adepte ale unei autonomii strategice, a unei emancipări strategice față de vechiul aliat american, și cele din est, a căror securitate depinde în mod esențial de angajamentul Statelor Unite ale Americii. Într-un fel cele două Europe par sa locuiască în universuri de securitate concurente. Pe Flancul Estic, revenirea competiției cu marile puteri, apărarea teritorială tradițională, perspectiva intimidării pe măsura desfașurării de capabilități anti-acces și de interdicție regională în Kaliningrad și Crimeea, domină optica statelor aflate în imediata apropiere Rusiei. Dimpotrivă, Vechea Europă și în special Parisul par să fie ancorate într-un imaginar diferit care are mai multă legătura cu amenințările specifice lumii post 9/11 decât cu cele maturizate post 2014. Pe harta intereselor imediate sunt Mali, Africa de Nord și Orientul Mijlociu extins, în general spații răvășite de terorism și de problemele asociate statelor falimentare sau prea slabe.

Nu în ultimul rând, retragerea afgană marchează și sfârșitul simbolic al epocii post 9/11, al campaniilor extinse de contrainsurgență și misiunilor de reconstrucție a statelor falimentare. Este în același timp un moment prielnic pentru reinventarea NATO pentru un mediu strategic dominat de revenirea competiției cu marile puteri.

Vom reține, probabil, din cărțile de istorie și faptul că această nouă etapă a securității europene a fost marcata de un nou concept strategic al NATO și de procesul de reflecție pentru o doctrină de apărare europeană efectivă numită "busola strategica", dar și crearea unor capacități operaționale europene. În iunie 2022 la Madrid va fi adoptat un nou Concept Strategic al NATO menit să ofere o viziune pentru era competiției dintre marile puteri. Tot în 2022, Uniunea Europeana își va prezenta formal și prima sa strategie militară. Printre elementele care se discută este și un vechi deziderat european acela al formării unei forțe de intervenție rapidă de aproape 5.000 de militari care să se afle la dispoziția blocului comunitar și care să fie caabilă să acopere spectrul operațional existent în tratatele europene. Ideea de bază este complementaritatea cu NATO, singura care poate genera un compromis între europenii din est și cei din vest. Ambele demersuri îi invită deopotrivă pe nord-americani și pe europeni să își consolideze capacitățile de descurajare convențională, dar să fie totodată agili în fața agresiunii neconvenționale. De exemplu, în spațiul extra-atmosferic: pe 15 noiembrie, Ministerul rus al Apărării anunța că a testat cu succes o armă care vizează un satelit rusesc neutilizat, aflat pe orbită din 1982. Scopul Moscovei era de a-și demonstra capacitatea balistica, dar și de acces la un spațiu strategic esențial în competiția secolului XXI. Rusia este, de asemenea, una dintre cele mai avansate țări în ceea ce privește atacurile cibernetice, care pot afecta infrastructurile critice precum spitale, centrale electrice sau rețele feroviare.

Dar alături de amenințarea rusă, procesele de reflecție strategică european și euro-atlantic aduc în discuție amenințarea venită din partea Chinei, avansul acesteia în ceea ce privește noile tehnologii 5G, inteligența artificială dar și creșterea îngrijoratoare a capacităților sale convenționale și expediționare, maniera tot mai agresivă de a etala acest potențial prin militarizarea și preluarea controlului asupra unor rute maritime importante în legăturile transcontinentale. Aici se află și cheia viitoarei transformări a NATO. Pentru că lumea anilor 2020-2030 tinde tot mai mult să devină o era a presiunilor concurente, a „simultaneității strategice” în cuvintele raportului Grupului de Reflecție inițiat de Secretarul General al NATO. Noțiunea descrie potențialitatea crizelor pe două fronturi, a presiunilor exercitate de marile puteri continentale revizionsite la ambele capete ale Eurasiei. „China și Rusia reprezintă o problemă tandem pentru Occident. Indiferent dacă se aliază formal, acțiunile lor creează o dinamică de simultaneitate strategică - de a face față presiunilor concurente din direcții diferite”, spune Wess Mitchell, unul dintre co-președintii Grupului de Reflectie al NATO. Din perspectiva Washingronului, NATO oferă o platformă de consolidare a nucleului dur al Vestului care „trebuie să dezvolte din nou instrumentele și mentalitatea competiției strategice. Mai mult, trebuie să-și concentreze atenția asupra consolidării strategice și politice în cadrul alianței - folosind NATO ca o platformă pentru întărirea coeziunii Occidentului strategic și politic în condiții de competiție prelungită”.

Inventarul acestor amenințări justifică plasarea în centrul acestor procese de reflecție a conceptului de reziliență care trebuie înțeles în sens larg, societal, inclusiv prin reducerea dependențelor industriale, energetice precum și din perspectiva competiției pentru securizarea așa-numitelor „minerale rare”.