Pace și război: de la prăbușirea URSS la invazia din Ucraina și implicațiile pentru flancul estic al NATO

Dezbaterea organizată de Grupul pentru Dialog Social despre războiul ruso-ucrainean, politica Rusiei în străinătatea apropiată și politica de securitate și apărare a Rusiei în regiunea Mării Negre va avea loc miercuri, 23 martie, ora 19.00, în format online.

Descriere

După căderea regimului comunist în decembrie 1989, România a relansat relațiile cu Uniunea Sovietică, atât în plan politic, economic cât și cultural. România este singura țară din fostul lagăr comunist care a semnat un tratat de prietenie cu Uniunea Sovietică, la 4 aprilie 1991. Destrămarea URSS a dus la suspendarea procedurilor aprobare și promulgare a tratatului româno-rus.

Relația cu Ucraina a rămas blocată multă vreme din cauza dosarului delimitării platoului continental al Mării Negre și a dosarului minorității române din regiunile Cernăuți și Odessa. Mulți ani, România a fost percepută atât de către elita politică, establishment-ul de securitate și politică externă cât și de către opinia publică, ca un stat revizionist care – alături de Rusia și Ungaria – își propune dezmembrarea Ucrainei și achiziționarea teritoriilor care au făcut parte din România Mare în perioada interbelică.

După anexarea Crimeea și izbucnirea războiului din Donbass, România a urmat în politica față de Ucraina liniile generale ale NATO și Uniunii Europene. Însă, contactele politice nu au sporit în intensitate, cele economice, culturale au rămas la un nivel modest, iar problematica drepturilor minorității românești chiar dacă domină în continuare agenda este împinsă în plan secund, iar prim planul este ocupat de cooperarea militară și pe probleme de securitate, în special în cadrul NATO.

Relația cu Republica Moldova a fost încă de la debutul ei o problemă de politică internă, cu un impact electoral semnificativ. În ultimul deceniu și jumătate, când a crescut la aproape un milion numărul de cetățeni români care provin din Republica Moldova, s-a consolidat interesul partidelor politice pentru voturile cetățenilor moldoveni.

Relația cu Republica Moldova a fost dominată de problema identității și denumirii limbii. Deși afirmă că recunoaște independența Republicii Moldova și a negat în fața partenerilor occidentali că are proiecte revizioniste, urmărind refacerea României Mari, Bucureștiul a refuzat să semneze un tratat politic sau tratat privind frontiera cu statul vecin.

Apariția Parteneriatului Estic a schimbat politica României față de Republica Moldova, iar Bucureștiul s-a transformat în principalul avocat al aspirațiilor europene ale Chișinăului. După 2009, relația dintre Moldova și Republica Moldova a cunoscut o dinamică fără precedent.

Cea mai constantă a rămas relația cu Federația Rusă, care a debutat în primăvara 1992 cu tensiunile generate de războiul din Transnistria iar astăzi este înghețată de amenințările de securitate ale Rusiei împotriva Ucrainei, în bazinul Mării Negre, în general. Nici Rusia și nici România nu au făcut pași spre construirea unei relații de încredere și colaborare, în aceste trei decenii. Dosarele istorice (Tezaurul și condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop) au dominat agenda bilaterală până cel puțin la semnarea tratatului politic în 2003. Nu a existat nici un consens la nivelul clasei politice românești privind îmbunătățirea relațiilor cu Rusia.

După războiul ruso-georgian (2008) și mai ales după anexarea Crimeii (2014), România se simte vulnerabilă în fața amenințării Rusiei și militează pentru consolidarea flancului estic al NATO.

Toate aceste problematici trebuie trecute și prin filtrul imediat al unui context internațional tensionat în care Rusia caută să smulgă Occidentului recunoașterea propriei sale sfere de influență strategică reunind mare parte din spațiul ex-sovietic. Pe acest fond, încercarea de obținere a unor garanții de securitate deopotrivă din partea NATO și a Statelor Unite, prin presiuni multiple, agitând totodată spectrul invadării Ucrainei.