Politici etno-naționaliste, identitare și mișcări iliberale

Dezbaterea își propune să treacă în revistă și să chestioneze resurgența etnicismului, a obsesiilor identitare și a mișcărilor iliberale deseori legate de discursul naționalist, în special în spațiul dominat, în urmă cu 32 de ani încă, de fosta Uniune Sovietică. Ea va avea loc pe 8 martie, la ora 11:30, online.

Expunere de motive

Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, România sunt state membre ale Uniunii Europene, care au aderat în virtutea unor tratate ale căror valori fundamentale izvorăsc din filosofia drepturilor omului, din respectul libertății, al toleranței, al non-discriminării. Cu toate acestea, de mai mulți ani, conceptul de „democrație iliberală” însoțește din ce în ce mai frecvent discursurile oficiale ale liderilor maghiari în mod special, dar nu numai ale lor. În Polonia, drepturile femeilor cunosc un recul fără precedent după adoptarea legislației anti-avort, în Slovacia, Cehia și România, partide naționaliste, xenofobe cunosc creșteri substanțiale nu numai în sondaje, ci și în procentajele obținut în alegeri, traduse în mandate parlamentare. Analizele analiștilor, comentatorilor, politologilor pornesc de la constatarea unei stări de fapt agravate și de criza sanitară care domină globul de aproape doi ani și care se suprapune pe o stare de criză a democrațiilor¹ o recădere în barbarie (terorismul), o pierdere de contact, din partea clasei politice, cu cetățenii  și cu agendele publice relevante².

Elitele sunt supuse din ce în ce mai mult tirului contestării, atât la nivelul selecției cât și la cel al deciziilor, al politicilor publice promovate. Regimurile politice sunt zguduite de scandaluri de corupție, în paralel cu mișcări independentiste care par a fi, măcar parțial, rezultatul unui amestec periculos de dezamăgire a cetățenilor, exploatată de lideri populiști cu agendă obscură ori de o problematică asimilare în agenda publică a conceptului de diferențe culturale și de acceptare a acestora. Democrațiile sunt „desfigurate”, minate din interior, după un model descris, dacă îl recitim pe Tocqueville, în analiza lui asupra democrației americane la 1830. În literatura recentă sunt prezente atât lucrări care argumentează inadecvarea democrațiilor la lumea contemporană³, cât și altele⁴ care reclamă revenirea la o formă mai adâncă și mai autentică a regimurilor democratice, de care statele s-au îndepărtat în practica politică postbelică.

Cum anume se propagă aceste discursuri? Care pot fi cauzele polarizărilor din ce în ce mai proununțate, a clivajelor din zi în zi mai ireconciliabile, care alimentează iliberalismele și naționalismele?

Demonizarea reciprocă în discurs este unul din primele simptome palpabile ale maladiilor democrației, cu o predilecție vădită către obsesia patriotică, identitară, revendicarea exclusivă și absolută a unui monopol pe patriotism, a unei structuri discursive și instituționale care poate fi controlată și gestionată numai de un anumit partid politic și care duce progresiv la confiscarea referințelor identitare și la deturnarea acestora în scopuri electorale.

În afara garanțiilor constituționale pe care un stat le pune în calea derapajelor de natură autoritară, există așa numitele garanții informale (care țin de cultura politică democratică a principalilor agenți, în special partidele politice) fără de care orice sistem democratic se va confrunta, mai devreme sau mai târziu, cu o criză majoră⁵. Partidele politice, elemente indispensabile ale democrațiilor de la începuturile lor în secolul XIX, contribuie în mod decisiv la consolidarea sau, dimpotrivă, la deconstrucția sistemului prin asumarea, respectiv ignorarea unui set de norme nescrise ale comportamentului democratic, care includ o rezervă auto-impusă în conturnarea conștientă și aparent legală a mecanismelor democratice⁶. În general, introducerea unor teme de dezbatere care vizează țesătură culturală adâncă a unei societăți are ca efect o polarizare extremă și durabilă; asumarea conștientă și declarată a unor asemenea mărci identitare majore și confiscarea lor în discursul public de către un partid sau altul (implicând, evident, o exclusivitate a acelui partid în asumarea legitimă a temei respective), va vicia dezbaterea interpartinică și va conduce progresiv la antagonizarea non-democratică a unor agenți politici deveniți suspecți fiecare în ochii celuilalt.