Ascensiunea Chinei și relațiile transatlantice

Dezbaterea organizată de Grupul pentru Dialog Social despre ascensiunea Chinei și relațiile transatlantice va avea loc luni, 16 mai, ora 18.00, în format online.

În general, China s-a bucurat și se bucură în continuare de o percepție relativ favorabilă în majoritatea țărilor din estul Europei, inclusiv în România. Spre deosebire de Rusia care are din motive istorice o percepție negativă în țări precum Polonia, statele baltice sau România.

Pe de altă parte, dimpotrivă, Rusia este privită cu simpatie nu numai în Grecia, Serbia sau Bulgaria, ci și în Germania sau Italia.

Dar, în timp ce influența rusă atrage mai mult atenție, un raport din 2018 elaborat de două think-tank-uri, Merics și GPPI, intitulat „Authoritarian Advance - Responding to China's Growing Political Influence in Europe”, vedeblucrurile cu totul diferit. În opinia acestora, pe termen mediu și lung, China va reprezenta o amenințare mult mai serioasă pentru Europa decât Rusia. În timp ce ultimele evoluții par să contrazică această afirmație (impactul diplomației „wolf warriors” a Beijingului, decizia statelor baltice, și în special a Lituaniei, de a exinde relațiile cu Taiwan, în ciuda amenințării Chinei, etc), nu trebuie subestimat impactul schimburilor comerciale masive dintre Europa și China asupra mediului politic din Europa de Vest.

Potrivit unui sondaj recent (Barometrul de Securitate/ LARICS/Oct 2021) 49% dintre români consideră că „China este o țară importantă cu care am avut mereu o relație bună și cu care ar trebui să evităm să intrăm într-un conflict” (în contrast 29% consideră China „o țară nedemocratică și periculoasă"). Acest lucru creează un spațiu favorabil influenței Chinei în țară în domeniul afacerilor, în zona academică și în mass media. Dar, în timp ce în timpul mandatului Victor Ponta ca prim-ministru, începând din 2013, a existat o voință clară ca guvernul român să dezvolte o cooperare destul de strânsă cu Beijingul (România a găzduit summitul "16+1", a propus și semnat aproape o duzină de proiecte cu China, inclusiv construirea de centrale nucleare, hidrocentrale și termice și a semnat un memorandum prin care guvernul s-a angajat să sprijine prooectele derulate de către Huawei) acest program ambițios nu s-a materializat. Iar în 2020 România a fost prima țară care a semnat un memorandum de înțelegere (MoU ) cu Statele Unite care în baza căreia Huawei era practic exclusă de la dezvoltarea rețelei 5G. Ulterior și Polonia a semnat un memorandum similar. Pe de altă parte, în România există 4 institute Confucius (București, Cluj, Sibiu, Brașov) considerate în general vehicule de propagandă chineză și există și diverse programe de cooperare academică în tehnologie sponsorizate de Huawei (de exemplu în 2018 în cadrul Universității Tehnice din Iași Huawei a deschis o Network Academy. Deci, în ciuda respingerii unui parteneriat strâns cu China la nivel guvernamental (care s-ar putea schimba în viitor!), în general, percepția publicului român despre China este destul de favorabilă. Și relațiile de afaceri vor rămâne destul de solide. În 2020, importurile României din China au fost de 5,5 miliarde de dolari, iar exporturile de aproximativ 900 de milioane de dolari (prin comparație, comerțul total cu SUA a fost de doar 2 miliarde de dolari în 2019).

În esență, China are două obiective mari în Europa. Primul este acela de a obține pârghii de influență, în domeniile politic, economic, academic, care să-i promoveze interesele la nivel național în statele membre sau la nivelul Uniunii Europene în ansamblu, utilizînd unele state membre UE din Estul continentului. Și, într-adevăr, demersurile Chinei au dau deja roade. Prin Ungaria și Grecia, Beijingul a reușit în mai multe rânduri să blocheze criticile privind încălcările drepturilor omului sau comportamentul său agresiv în Marea Chinei de Sud. Raportul Merics-GPPI scoate în evidență și al doilea obiectiv, slăbirea unității occidentale, atât în ​​interiorul Europei, cât și în ceea ce privește relațiile transatlantice, în sincronism cu ceea ce își dorește de fapt și Moscova. „Beijing a realizat încă de la început că separarea Statelor Unite de Europa este de o importanță crucială pentru izolarea Americii, contracararea influenței occidentale în lume și extinderea propriei influențe globale”.

Și din acest punct de vedere, principalele întrebări referitoare la relația transatlantică sunt modul în care UE se va poziționa în raport cu competiția geopolitică dintre SUA și China. În acest moment, după cum se vede de la Bruxelles și Paris, de la Roma și mai ales de la Berlin, există dorința ca UE să rămână în mare măsură neutră, ceea ce va afecta grav legăturile transatlantice. În acest sens, modul în care Germania vede relația cu China poate fi un element important deoarece majoritatea observatorilor consideră că Berlinul va juca un rol decisiv în formularea pozițiilor UE față de China. Exporturile germane către China au atins un volum de aproape 100 de miliarde de euro, de două ori mai mare decât totalul combinat al exporturilor din Franța, Țările de Jos și Italia către China. În acest context, este dificil de conciliat principiile și valorile, la care se face adesea referire în UE, cu interesele economice ale Germaniei și ale altor țări europene. Acest lucru este vizibil și în cazul gazoductului Nord Stream, în relația cu Rusia, când Berlinul a acordat prioritate intereselor sale economice în detrimentul celor de securitate ale țărilor de pe flancul estic al Uniunii Europene. În general, principalele puteri europene au fost și rămân mult mai reținute decât Washingtonul în ceea ce privește criticile lor față de China, deși comportamentul acesteia din urmă este din ce în ce mai îngrijorător.

În contextul acestei scurte analize introductive, scopul dezbaterii se va concentra pe trei domenii principale:

• o analiză generală a ultimelor evoluții din cadrul triunghiului UE – Statele Unite – China și a ultimelor inițiative și poziții ale Chinei cu privire la Europa (Alexandru Lăzescu);

• o viziune de la Berlin (Anneli Ute Gabanyi) cu privire la modul în care noul guvern de acolo se va poziționa atât în ​​ceea ce privește SUA, cât și China în contextul competiției lor geopolitice; ne putem aștepta la aceeași poziție adoptată în timpul guvernului Angelei Merkel de relativă neutralitate în ceea ce privește concurența geopolitică SUA - China? Sau una mai apropiată de cea exprimată de către Emmanuel Macron (UE ca „power broker” între cei doi)?

• o viziune de la București (Iulian Fota) privind influența Chinei în România în cercurile politice, academice și de afaceri românești; ne putem oarer aștepta pe viitor la o posibilă schimbare a poziției guvernamentale, pe o linie mai apropiată în raport cu Beijingul (ca aceea din timpul mandatului lui Victor Ponta ca prim-ministru)?