Patru capcane Vest și Est ca noi forme de negație a Holocaustului

Patru capcane Vest și Est ca noi forme de negație a Holocaustului

Există patru noi forme de negaţionism al Holocaustului. Prima (Universalizarea Holocaustului) nu cunoaşte graniţe geografice. Celelalte trei – teoria dublului genocid, ocultarea Holocaustului, martiriul competitiv – se întâlnesc cu precădere în ţările foste comuniste din Europa de Est şi Centrală.

 Studiul profesorului Michael Shafir le urmăreşte pe acestea trei din urmă, cu exemple din Croaţia, estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Serbia.

Randolph Braham, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în domeniu, spunea că Holocaustul este cel mai bine documentat genocid din istoria umanităţii şi în consecinţă eforturile revizioniştilor sunt sortite eşecului. Această afirmaţie s-a dovedit mult prea optimistă.

Universalizarea Holocaustului, de exemplu, încearcă să demonstreze că „Shoah” poate fi comparat cu distrugerea în masă a populaţiilor indigene în timpul perioadei coloniale. Pornind de la discuţia începută de Hannah Arendt asupra precedentelor exterminării în masă, se încearcă acreditarea ideii că scopul colonialismului ar fi fost anihilarea fizică, ceea ce evident este absurd. Ar însemna că scopurile sclavagismului ar fi fost distrugerea sclavilor. Spre deosebire de Holocaust, colonialismul nu a fost genocidar în intenţie.  Aceasta nu îl îndepărtează de definirea ca o crimă împotriva umanităţii, la fel cum stalinismul a fost o crimă împotriva umanităţii, dar nu o întreprindere genocidară. Alte exterminări în masă, ca de exemplu anihilarea nativilor americani (probabil cel mai mare genocid din istoria umanităţii) nu beneficiază de scuza lipsei de intenţie. Totuşi, aşa cum arăta Yehuda Bauer, Holocaustul rămâne singurul genocid motivat de raţiuni nepragmatice.

Teoria dublului genocid plasează Gulagul şi derivatele sale pe acelaşi palier cu Holocaustul. În cea mai benignă, apelează la „simetrie” în condamnarea celor două, ambele la fel de respingătoare, şi în aplicarea pedepselor pentru făptaşi. În forma agresivă insistă asupra rolului jucat de evrei în comunizare, ceea ce ar trebuie să disculpe colaborarea locală cu naziştii. Această din urmă conţine elemente comune cu deturnarea vinovăţiei pentru holocaust către evreii înşişi.

În căutarea unor eroi pozitivi capabili să înlocuiască simbolurile comuniste şi pe fondul minimalizării sau ignorării Holocaustului, teoria dublului genocid a devenit narativul principal în ţările Europei de Est, unul în care rezistenţa anti-comunistă găseşte şi eroi-model şi scuzarea trecutului. 

Cum întreaga regiune dorea integrarea în NATO şi UE, a devenit clar faptul că negarea Holocaustului sau trivializarea lui vor stârni reacţii negative. Astfel o nouă formulă ideologică a fost căutată, una care să pătrundă nesancţionabil în zona  memoriei, o formulă care a reuşit să înregimenteze sprijinul unor figuri publice greu de suspectat că ar fi antisemite (aşa cum ar fi fost cazul negaţioniştilor), rău intenţionate sau ignorante.

Declaraţia de la Praga, din 2008, iniţiată, printre alţii, de foşti dizidenţi anticomunişti proeminenţi, precum foştii preşedinţi Havel şi Landsbergis, este un astfel de exemplu. Printre altele, declaraţia de la Praga propunea stabilirea zilei de 23 august (data semnării Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939) ca Zi Europeană a Comemorării Victimelor Stalinismului şi Nazismului, care a şi fost introdusă în mai multe ţări europene şi asumată de diverse organizaţii internaţionale. Declaraţia reflectă reminiscenţa modelului totalitar care plasează nazismul şi comunismul în paritate şi răspunde aparent cerinţele legitime provenind din Europa de Est pentru construirea unei memorii democratice care să includă suferinţele naţiunilor subjugate de tirania stalinistă.

Platforma Memoriei şi Conştiinţei Europene (PMCE) a fost înfiinţată în octombrie 2011 cu scopul de a coordona munca instituţiilor şi ONG - urilor care se ocupă de problema comunismului în comun de crimele nazismului şi comunismului. /…/ 

Aşa cum spunea Omer Bartov, Cartea Neagră a Comunismului, publicată pentru prima dată în anul 1997 în Franţa, a jucat un rol proeminent în această direcţie. Stephane Courtois, editor al cărţii, se întreba în introducere dacă ar trebui să fie o diferenţă între copilul unui „kulak” din Ucraina, care a murit în timpul Marii Foamete, şi un copil evreu care a murit de foame în Holocaust, ce interes am putea servi prin ascunderea similarităţii, se întreabă el retoric. În lucrarea sa, Courtois se străduieşte să demonstreze că regimul comunist a fost cel puţin la fel, dacă nu mai genocidar decât regimul nazist.

Four Pitfalls West and East: Universalization, Double Genocide, Obfuscation and Competitive Martyrdom as New Forms of Holcaust Negation, Michael Shafir.Revista de Istorie a Evreilor din România, Nr. 4-5 (20-21), 2019-2020

Discurs şi Violenţa Antisemită în România Modernă, Ed. Adrian Cioflâncă

Comentarii 1

Lăsați un comentariu

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.
Comentariul va fi publicat după verificare. Comentariile ofensive vor fi eliminate.

OARECARE - 9 luni în urmă
PROBA!! Sigur, am multe de spus, dar mi-i frică de-un pumn în gură de-mi zboară proteza. Şi am de spus şi de bine şi de rău, cu sinceritate şi bună credinţă, dar mi-i teamă că se va-nţelege exact pe dos şi tot ce spun, indiferent de sens, deştepţii, de-o parte, de alta, vor folosi în interesul lor parşiv şi numai în dezavantajul meu, precum riscă şi aceste vorbe scăpate de frică... Iar cu identitatea de anonim, poveşti de zis copiilor... Da, am toată libertatea să gândesc dar, să vorbesc, îmi trebuie spate puternic să mă feresc de şuturi!
Răspunde